Istoricul localității
Această origine a denumirii de Cotești de la cotul dealului o afirmă și C. Alexandrescu, în Dicționarul geografic 1893.
Denumirea satului Godeni, atestat într-un hrisov la 10 febroarie 1461, provine de la Godea, ostaș în cavaleria domnului Vlad Țepeș, care primește pământul Godeni, pentru serviciile aduse domnului și țării.
Capul Piscului, așezare atestată mult mai târziu, în 1702, a luat numele muscelului, dealului cu același nume, care prezintă un pisc în sectorul sudic al satului respectiv.
Malu, așezare aflată în afara culoarului văii Bughea care străbate satele: Godeni, Cotești, Capul Piscului, de la nord la sud, își leagă numele de dealul, cu același nume, care îl limitează la sud.
• 1842-1860, satele Cotești și Capul Piscului formează o comună;
• 1860-1909, satele Cotești și Capul Piscului devin comune separate;
• 1909-1924, satul Cotești se unește cu satul Godeni și formează o comună, iar satul Capul Piscului se unește cu Schitu-Golești și formează o comună;
• 1924-1930, satele Cotești și Capul Piscului devin comune separate;
• 1930-1933, satele: Cotești, Capul Piscului, Godeni, Schitu-Golești, Poienari, Jugur, Furnicoși formează o comună mare numită Cotești, cu sediul la Cotești. Această comună o confirmă și profesorul Vasile Diaconu, din Câmpulung, născut în Poienari;
• 1933-1939, satele Cotești și Capul Piscului formează o comună;
• 1939-1944, se despart satele Cotești si Capul Piscului în comune;
• 1944-1956, satul Godeni preia satul Cotești;
• 1956-1968, satele Cotești si Capul Piscului formează o comună;
• 1968, apare o noua organizare administrativă, prin care se înființează actuala comuna Godeni, formată din satele: Godeni, Cotești, Capul Piscului, Malu, Bordeeni, cu denumirea Godeni și reședința în satul Godeni.
Despre Organizarea Administrativă a Comunei Godeni
Prin organizarea administrativă efectuată la 5 iunie 1968, a luat ființă comuna Godeni într-o nouă formă, înglobând cinci sate: Godeni, Capu-Piscului, Cotești, Malu și Bordeeni, pe o întindere de 14 kilometri, pe o suprafață de 33 kilometri pătrați și cu o populație de 4.107 suflete.
Reședința și de fapt centrul ideal al comunei este în Godeni, comună organizată ca autoritate administrativă cu o vechime de 110 ani, fostă în anii 1906-1908 reședință de plasă și binecunoscută pe harta geologică și industrială a țării, cu o exploatare minieră de lignit nou. Centrul comunei are și o veche atestare istorică printr-un hrisov dat de Vlad Țepeș. Aici se găsește un monument istoric, crucea cea înaltă din 1962 de la biserică, o a doua cruce situată pe locul unde a fost biserica Băneasa din 1665 și un monument al naturii, Fântâna Comanei, atestată la 1720, deci cu o vechime sigură de 250 de ani.
Al doilea sat, Coteștii, cu o vechime istorică de 522 de ani, atestat istoricește printr-un hrisov dat de Vladislav II, în 1452. Tot aici, se menționează o veche biserică, cu o vechime ca instituție de 310 ani, ca și crucea zidită în peretele bisericii actuale. Satul posedă mai multe acte domnești și un subsol carbonifer la început de explorare și exploatare. El a fost reședința unor căpitani Vlaici, a hanului lui Barbu Cotescu Mazilu, așezat la hotarul dinspre Godeni; a purtat procese cu Mănăstirea Aninoasa pentru terenuriu acaparate de aceasta și a contribuit prin rumânii săi, la dezvoltarea unor sate ca: Valea Iașului, tot din județul nostru și Coteștii din județul Vrancea, lucru stabilit prin documente și tradiție.
Al treilea sat este Capu Piscului, sat cu terenuri mănoase și cu locuitori harnici, îndeosebi buni agricultori. Satul nu are decât o vechime de 165 de ani, fiind atesta istoricește în 1809. Inițial s-a luat de bază un document al lui Brâncoveanu din 1702, pe care îl menționăm și noi, dar el vorbește de spațiul moșiei Cotești, din care făcea parte și Capu Piscului, dar nu este numit ca sat. Urmele vredniciei se văd pretutindeni, cu toate că populația nu este omogenă, fiind venită din diferite părți: Aref, Bughea de Jos, Valea Romîneștilor, Schitul Golești, Valea Popii.
Al patrulea sat este Malu, care se identifică cu resturile Câmpulungului, a cărui mahala a fost multă vreme. Fără să-i atribuim o vechime legendară, din lipsă de documente ne bazăm pe tradiție, care consideră că satul exista pe vremea lui Mihai Viteazul.
Unele legende spun că teritoriul său, a fost călcat de Tătari, din vremuri imemoriale. Dată fiind altitudinea sa, dat fiind faptul că aici erau păduri nestrăbătute, locurile au fost folosite ca refugiu în caz de năvăliri.
Cel de al cincilea sat este Bordeienii, poate un loc de refugiu și mai vechi, dar bătrânii spun că primii locuitori au trăit în bordeie și s-au înjghebat aici în urma unui război, probabil cel din 1787-1792 și mai ales când Eteria lui Ipsilanti, zavera, arvații i-au speriat pe locuitorii de pe locurile mai joase și i-au determinat să urce până aici, la altitudinea de 800 metri, locuri prăpăstioase și păduri nestrăbătute. Satul s-a înjghebat mai bine după ce locuitorii în calitate de rumîni, au primit ceva pământ, iar cea mai mare parte au cumpărat-o.
Fiecare sat din cadrul comunei își are trecutul său deosebit de al celorlalte și studiul lor nu se poate face decât ca atare. Unele din ele sunt sărace, cu puține perpsective de dezvoltare, dar pentru fiecare în parte trecutul lor istoric nu se aseamănă cu celelalte, îl respectă, sunt mândre de el și doresc să fie înfățișate în toată simplitatea lui, oglindit lupta condițiilor vitrege de viață ale strămoșilor lor. De acea ei vorbesc mai puțin de realizările lor proprii și din modestie și din neajunsul că nu au putut face mai mult.
Înfățișare Fizică
Cum Godenii se află situați în pliocenul levantin, care include dacianul, pențianul și neoțianul (Dr. Victor Tufescu, Vintilă Mihăilescu, Tiberiu Morariu, Atlas geografic, Bujcurești, 1985, pag. 11.) ei se află în regiunea subcarpatică a dealurilor și mai exact în regiunea de desluri înalte. Subcarpații sunt rezultați din cutările ce au avut loc în ultima parte a terțiarului. Subcarpații sunt formați din Muscele acoperite cu pietrișuri curate în râuri de munți (Tiberiu Morariu, C.Herbst și A.Savu, Noua geografie a patriei, Editura Științifică, 1964, pag. 41.). Vânturile mai însemnate sunt: Crivățul, care aduce gerul și răscolește zăpada, Austrul care bate de pe țărmul Mării Mediterane, vânt relativ uscat și uneori aducător de secetă sub numele de Sărăcilă.
Comuna Godeni este așezată pe râul Bughea cu excepția satelor Malu și Bordeeni (Cezar Radu, Argeș, Studiu turistic al Regiunii București, 1966, pag. 181.). Masivul cel mai înalt de a cărui înălțime de 888 metri se apropie satul Bordeeni, Ciocanul, păstrează pe spinarea lui urme de piterișuri levantine care rămân încă neexplicate (Profesor doctor Victor Tufescu, Subcarpații și depresiunile marginale ale Transilvaniei, Erditura Științifică, București, 1966, pag. 147).
Caracetristica împrejurimilor sunt mușcelele de la care cândva și-a luat numele județul. Depresiunea Câmpulungului este o depresiune de mușcele înalte de 700-1000 de metri. Se prelungește cu plaiurile Plăticăi spre est, peste o serie de văi strâmte: cheile Brăției, cheile Bughii, cheile Răului Târgului. Între primele două strâmtori culminează la 875 metri mușcelul Ciocanul, pe vârful căruia s-a păstrat pietrișuri levantine din aria de subzistență locală situată în nordul acestuia. Între cheile Bughii și ale Râului Târgului, mușcelul Ciuhei cu spinarea rotunjită, în mare parte despădurită, abia atinge 743 de metri în vârful cel mai înalt (Vintilă Mihăilescu, Dealurile și câmpiile României, Studiu de geografie al reliefului, București, 1966, pag. 187.). Partea cea mai coborâtă a depresiunii se găsește în jurul orașului Câmpulung, și are pe fundul văilor relativ largi, râul Târgului și Bughea, aproximativ 600 de metri, altitudine absolută, iar pe interfluviile structurale sau netezite în pietrișuri levantine, argile, tufuri dacitice, marne miocene, 700 de metri (Vintilă Mihăilescu, Dealurile și câmpiile României, Studiu de geografie al reliefului, București, 1966, pag. 187).
Subcarpații se caracterizează prin predominarea solurilor podzolice argilo-fluviale și a solurilor brune podzolite, frecvent pseudo-gheizate care apar în depresiunile subcarpatice cât și în dealurile de la sudul acestora. Pe depozitele marnoase și marno-argiloase, din depresiunile care despart Subcarpații de piemontul getic, linia Valea Iașului - Boteni, și din mușcelele de la est de Topolog s-au format pseudo-rendzine. Solurile silvestre bune au luat naștere în special pe depozite argiloase și se întâlnesc mai ales în sectorul Subcarpatic dintre Argeșel și Dâmbovița (Nicolae Florea, ion Munteanu, Geografia solurilor României, Editura Științifică, 1968, pag. 436).
Despre stratificația solului, predomină argilozitatea materialului parental. Solurile silvestre sunt brune-roșcate, brune-podzolite și podzolice argilor-fluviale, asociate cu soluri intrazonale tutomorfe. Fenomene de pseduo-gheizare accentuate. Trei sferturi din piemontul getic sunt folosite în agricultură (Nicolae Florea, ion Munteanu, Geografia solurilor României, Editura Științifică, 1968, pag. 447-448.).
Comuna Godeni se află la o distanță de 10-14 kilometri de Câmpulung, ținând cont de distanța la care se află fiecare sat. Gara cea mai apropiată de comună este Schitu-Golești, care se află la o depărtare de 5 kilometri de satul Godeni, la distanțe mai mici de Cotești și Capul Piscului. Satele Malu și Bordeeni folosesc gara Câmpulung.
Pe raza comunei sunt 5 stații de autobuz, făcându-se legătura satelor prin auto-transport cu locurile de muncă Godeni și Pescăreasa și cu centrele urbane: Câmpulung, Curtea de Argeș, Pitești, Brașov și București.
Altitudinea comunei variază între 600 și 850 de metri. Dealurile sunt acoperite cu fânețe, pomi fructiferi și în unele locuri cu crâmpeie de păduri tinere. Vârfurile cele mai înalte sunt: Gruiul Stegarului, Coasta Popii, Ghilanul, Podul de Sus, Râpa Malului sau Râpa Fetii și Ciocanul.
Comuna este revărsată pe o parte și alta a râului Bughea;:dintre satele comunei numai Malu și Bordeeni nu sunt așezate pe cursuri de apă ocupând partea cea mai importantă a dealurilor locale. Pe raza satului Godeni sunt o seamă de lacuri dintre care cel mai important este Gârligiul. Din cauza infiltrației apei în păturile impermeabile s-au produs deplasări de straturi în Coasta Popii, Muscelul de răsărit și Cărpeniș, în Godeni și în Cotești, spre vărful Pătrășcenilor.
Comuna se învecinează la nord cu comuna Bughea, la sud cu Schitul Golești și Câmpulung prin suburbiile Apa Sărată și Mărcuș și la apus cu Berevoiești, Aninoasa și Vlădești.
Până în 1950, comuna a aparținut de județul Mușcel, apoi de regiunea Argeș și din 1968 de județul Argeș.
Aspect Geologic
Aici s-a identificat ponțianul și s-au clarificat raporturile lui cu miocenul și eocenul și cu decianul, stabilându-se vârsta stratelor de lignit. Neogenul a fost semnalat încă de la 1884. Aici se găsesc toate depozitele pliocenului și ia contact cu cuaternalul. Pliocenul se prezintă sub forma unui facies argilos, mărnos, nisipos cu intercalații de lignit. Ponțianul a fost semnalat la 1894. El este argilos, mărnos la bază și nisipos la partea superioară. Se semnaleză la 1898 că ponțianul este acoperit de depozite plistocene și este suportat de depozite helvețiene. Depozitele ponțiene sunt acoperite de o gresie calcaroasă. Ponțianul este format din nisipuri și marne. Depozitele pliocene sunt sinonime cu depozitele ponțiene. Depozitele daciene care sunt coinstituite din marne și nisipuri ce alternează între ele. Pliocenul este format din depozite daciene și depozite levantine. Straturile de lignit sunt acoperite de nisipuri grosiere. Ponțianul este tranagresiv pe helvețian. Limita ponțian-helvețian e flancată de lignite până în muchea Rugencii (68 de metri altitudine). Din Valea Pleșii până în Valea Muestrii limita coboară prin mijlocul satului Godeni. în Coasta Popii s-au regăsit: valencieni, paradacieni, dreisene.
Stratificația comunei interesează în măsura în care în straturi mai persistă filonul de cărbune și care sunt caracteristicile acestor straturi. Argilele și marnele zăcământului carbonifer s-au transformat în argile coapte, din cauza autoaprinderii lignitului. în Valea Ulmătului s-au recoltat hidrobii, melanopaii, viviparii, neritine. Ponțianul elvețian continuă spre Valea Unchiașului. Ponțianul conține argile coapte.Lignitele sunt de vârstă ponțiană și nu daciană. Ponțianul în partea superioară se termină cu un orizont de marne cenușii, micacee. Dacianul este un etaj superior al ponțianului (Alexandru Bera, Stabilirea întinderii ponțianului între râurile Bratia și Argeșel, în Studii și comunicări, Pitești, 1968, pag. 177-189).
Clima
Clima pe toată întinderea comunei este temperată. Apa cade din abundență și numai arareori este secetă. Dacă nu ar fi ploi suficiente, pământul ar fi mai puțin productiv, fiind mai mult argilos. Ploile sunt determinate și de pădurile din jur. Sudul comunei fiind mai păduros produce ploi abundente, care pornesc spre nord. Clima comunei este o climă intermediară între aceea a câmpului și aceea a muntelui. Gerurile mari ating numai 20 de grade în perioade scurte de maxim 2-3 săptămâni și căldurile maxim 30 de grade în lunile iunie-iulie. Luna cea mai geroasă este luna ianuarie. în 1970, când au fost inundații mari cauzate de ploi cât și din zăpezile căzute din abundență s-a prăbușit un strat din vârful Coastei Popii, fapt care a făcut ca unele case să fie avariate. Ploi excepționale au fost la 9-12 iunie 1864, când s-au produs asemena avarii.
Apele
În afară de albia principală care este Bughea care intră în comună după ce udă satul Bughea de Sus, reședința comunei Albeștii de Muscle și comuna Bughea de Jos, se varsă în Râul Târgului mai jos de Furnicoși. Mai sunt văi ca Valea Rea, Valea Priboiului, Valea Muestrii, Valea Sucetului, Valea Pătrășcanilor, care se încarcă de apă pe timp ploios și sunt lipsite de apă pe timp de secetă. Mai sunt și alte văi: Valea Condicarului, Valea Ulmătului, Valea Vârtopului, Valea Morii, Valea Grecului, Valea lui Căciulat, Valea lui Panait.
În comună sunt și unele lacuri: deasupra Glodului se află lacul Iorghii, în Coasta Dealului se află lacul Gârligiului. Un lac dispărut a fost Lacul cu Șerpi. Ele se umplu cu apă din ploi și din izvoare. Lac mare a fost și Balta. Singură și-a făcut zăgazul, singură l-a spart. A durat circa 45 de ani. în acest timp a crescut mereu și a dat drumul cheilor.
Alimentarea cu apă a fost pusă la punct înainte de 1960, dar din cauza dispersărilor de teren, îndeosebi aceea de la Gheorman-Orz, s-au spart conductele sau au fost aruncate de pe linia lor de amplasare. Populația se alimentează din nou din fântânile cu roată. Pământul prezintă foarte multe infiltrații de apă și când ea va fi captată, nu va mai prezenta pericolul deplasărilor de straturi.
În domeniul apelor semnalăm un monument al naturii. Fântâna Comanii a împlinit 253 de ani de atestare istorică. Se impune conservarea ei în continuare. Nu s-a identificat până în prezent acea Comana al cărei nume îl poartă fântâna. Legenda spune că aici era un punct de observație și fântâna a luat numele de fântâna Comandii. Cu timpul, punctul de observație, nemaiavându-și rostul, Fântâna a devenit Comanii (După mărturia lui Culăior Schiteanu, în vârstă de 80 de ani, povestitor, versificator și cântăreț din flaut).
Satele Comunei
Prin organizarea administrativă efectuată la 5 iunie 1968, a luat ființă comuna Godeni într-o nouă formă, înglobând cinci sate: Godeni, Capul Piscului, Cotești, Malu și Bordeeni, pe o întindere de 14 kilometri, pe o suprafață de 33 kilometri pătrați și cu o populație de 4.107 suflete.