Sat Bordeeni

Înfățisare geografică
Bordeenii sunt aşezaţi sub culmea Ciocanului. Pe sub ea îşi ia sursa Valea Rea, care desparte satul Malu de comuna Bughea. Satul a fost aşezat pe un teren foarte slab defrişat numit Hălăciugile. Bordeenii se separă de Malu aflându-se la o distanţă de un kilometru şi casele constituie o aglomeraţie mică la capătul acestei distanţe şi nu e casă sau două dispersate faţă de centrul Malului. Satul este înconjurat sau străbătut de văi: Valea Mierlei, Valea Putinei, Valea Rea, Hobsia lui Scarlat. Terenul este foarte accidentat şi în unele locuri chiar prăpăstios; este aşezat între două versante: Dosul Rugilor şi Valea Dosului, în prelungire cu vârful Suţenilor. Casele se cuprind între Valea Putinei, Curătură şi Valea Dosului. Cu toată vitregia solului, în genere stâncos, cu ceva pomi fructiferi, păşune şi fructe, aceste locuri cu o altitudine de 800 de metri poate să exercite o bună atracţie pentru cetăţeanul amator de excursii

Populația
Oamenii s-au identificat cu specificul solului, s-au simţit legaţi de el, care a căpătat aspecte impuse de munca trudnică. Aici nu se poate înscăuna o viaţă confortabilă, iar tineretul părăseşte vechile îndeletniciri îmbrăţişând pe cele actuale. Toată populaţia este sub 40 de suflete.

Evoluția istorică
După toate probabilităţile satul a luat fiinţă la sfârşitul secolului al XVIII-lea, adică acum aproape 200 de ani. Cei dintâi locuitori au locuit în bordee, căci au fost trei bordee: în Hobaia lui Scarlat, unul al lui Cocoş şi altul al lui Başcău şi unul mai depărtat, la Râpa Şoimului.
Locuitorii chiar de la început au fost clăcaşi, dar după 1864 au primit pământ de la stat pe care l-au primit în deplină proprietate deabia la 1902. Numele satului apare târziu, aproape în vremea noastră, căci nici la 1902 nu se vorbea de satul Bordeeni ci de moşia Hălăciugile. Despre această moşie vorbeşte unchiaşul Dumitru din Hulubeşti în zapisul său din 9 mai 1662, când dărueşte egumenului Meletie de la schitul Ciocanul o bucată de teren aici. La 1 ianuarie 1807, Radu Cojocaru din Mal face şi el o denie schitului tot acum. Ambele acte au fost publictae de profesorul Aurelian Sacerdoţeanu în Glasul bisericii nr. 5-6/1963, pag. 502-514.
Pământul fiind slab productiv locuitorii îşi câştigă existenţa muncind la mine, la păduri sau la brutărie sau practicând alte meserii.
De aici s-au ridicat locotenent colonelul Vasile Niţiş şi căpitanul de Marină rangul II Ion A. Aldea.
Administrativ satul a urmat evoluţia satului Malu; copiii au învăţat carte la şcoala din acest sat. Şi în ce priveşte cultul au aparţinut şi aparţin tot de satul Malu.