Sat Capul Piscului
La intrarea în sat dinspre Schitu-Golești, în stânga, se află o coastă împădurită, Pristosul. La sud se află Groșatul, la apus Bahna, care desparte satul de Putina și Livrințul. Bahna se prelungește în Paol. Satul are o altitudine de 450 de metri; posedă multă vegetație îndeosebi spre vest și o luncă mănoasă de o parte și de alta a râului Bughea. Locuitorii, foști clăcași ai mânăstirii Aninoasa, au imprimat printr-o muncă trudnică, daruri deosebite pământului, făcându-l productiv.
Mișcarea populației
La intrarea în sat dinspre Schitu-Golești, în stânga, se află o coastă împădurită, Pristosul. La sud se află Groșatul, la apus Bahna, care desparte satul de Putina și Livrințul. Bahna se prelungește în Paol. Satul are o altitudine de 450 de metri; posedă multă vegetație îndeosebi spre vest și o luncă mănoasă de o parte și de alta a râului Bughea. Locuitorii, foști clăcași ai mânăstirii Aninoasa, au imprimat printr-o muncă trudnică, daruri deosebite pământului, făcându-l productiv.
În 1970, populația satului era de 1150 de suflete. Ținând cont că în 1835 satul avea 51 de case, putem trage concluzia că satul a crescut mult. În 1859, satul avea 62 de familii, iar în 1904, satul avea 182. Se păstrează și aici îmbrăcămintea caracteristică Muscelului, locuința tinde către un ritm viu de modernizare, păstrându-se în acelaș timp diferite stiluri de construcție pe care le-au imprimat perioadele arhitectonice anterioare. La construcțiile mai noi nu se observă o puritate în stilul arhitectonic adoptat, ci o combinație de stiluri. Se tinde către locuințe încăpătoare, luminate și prevăzute cu geamlâc, care aduc locuitorilor un spor de sănătate.
Evoluție istorică
Satul apare în documente în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Cel mai vechi act se pare că este acela din 5 iunie 1776, când se stabilesc obligațiile locuitorilor față de mânăstirea Aninoasa; deci satul are o existență de 200 de ani, nu 160 așa cum s-a crezut până acum.
În războiul de la 1877-1878, satul a dat un erou în persoana soldatului Gheorghe Miriță. Au mai luat parte la lupte: Gheorghe Drăgoi, Nicolae Dumitrescu, Nicolae Miriță, Nicolae Bucur Miloiu, Constantin Miloiu și Ene Băra Romanescu.
În războiul din 1916-1918 au murit numeroși ostași în fruntea cărora sublocotenentul Ion Nicolae Costescu, fost student la Drept șli mort în luptele din Ialomița, în toamna anului 1916.
În cel de-al doilea război mondial au murit: Florian N. Dumitru, Ștefan Petre Scarlat, Ion Ion Pielmuș și alții.
Resturile satului au fost legate de satul Cotești în hotarul căruia s-a format dar și de mânăstirea Aninoasa, ai cărei clăcași au fost.
În 1930, satul avea 202 alegători. În anii 1930-1931, locuitorii au luat parte la rezolvarea problemei izlazurilor, primind cele două trupuri: Zăvoiul Olarului, situat pe malul râului Bughea și Rariștea Mestecăniș, situată în partea de vest. La această acțiune au luat parte: primarul Constantin Visalon, Nicolae Enache, Petre Negoiescu, preot Alexandru Dragomirescu și învățătorul Nicolae Gh. Soare.
La 18 octombrie 1864, satul participă la alegerea consiliului județean, fiind candidați: Nică Drăgoi, Nicolae Niculescu, Ștefan Ioniță, Bănică Ancuța, Gheorghe Costea, Ilie Enache, Ion Aurel, Simion Bucur, Ion Enache, Pană Coman, Ion Soare, Nae Preoteasa,Ștefan Orășanu, Din Șerban, Ilie Georgescu, Nicolae Miloiu, Ion Miloiu, Niță Șerban, Ion Vulpei, Niță Radu, Nae Radu și Ion Costescu.
În ceea ce privește atestarea istorică, trebuie să ținem cont și de un act de care am luat cunoștiință recent, hrisovul din22 aprilie 1713, în care este vorba de o vânzare de fân și cel din 11 aprilie 1737, unde este vorba de un loc de fânețe.
Viața economică
Satul Capul Piscului își trage existența din munca omului, care îmbunătățește pășunile, livezile de fructe, creșterea vitelor, cultivarea pomilor fructiferi. Dintr-un raport din 4 octombrie 1887, rezultă că s-a produs: 30.000 vadre de țuică și satul poseda: o pereche de boi, două vaci și trei porci de casă; s-au construit 6 buți și 5 butoaie. Producția de fân este de 2.570 kgr de fiecare casă. Cetățenii își mai câștigau existența și din cuptorul de var; s-au produs 3.000 kgr. Funcționau la poverne. Ocupația locuitorilor se diversifică. Se produc pânzeturi și dimie. Se practică zidăria cărăușia. În 1896 comuna poseda două herăstree; producea 400 de lăturesie, 2.000 de ulucă, 20 de scânduri, 200 de doage, 10 buți. Producția de fân este de 200 de care. Apar două cuptoare de var și o producție de 10.000 de kgr. De var. Producția de prune tinde către o jumătate de vagon de țuică. Sunt 14 poverne. Vitele sunt în descreștere (1. Dosar nr. 51/1896, Arhivele Statului Pitești, Fond Prefectura de Muscel; 2. Ibidem; 3. Ibidem; 4. Dosar nr. 71/1897, ibidem; 5. ibidem; 6. ibidem; 7. Dosar nr 45/1899).
Mînăstirea Aninoasa a deținut moșia în Capu Piscului, o moară cu o roată situată pe apa Râului Târgului, casă de cârciumă cu bordei și un coșar de nuele, situat lângă drum. Dintr-un zapis din 1.807 rezultă că arendașul moșiei era căpitanul Petre Arnăutu. Acesta avea în grija sa și cîrciuma în care putea să vândă băuturi proprietatea sa.
Întrucât sediul Gospodăriei agricole colective, apoi al Cooperativei agricole colective se află pe raza acestui sat, prezentaăm datele respective la acest capitol: pomi fructiferi: 16.400 meri lei 847.000 lei: 3.400 peri, 19.000 lei; 20.000 pruni, lei 723.000; coacăze, valoare: 25.000 lei - total lei 1.635.600. Utilaj agricol - pluguri, grape, semănători, lei 123.000. Situația contabilă la 31 decembrie 1972. Producția - 40 hectare de grâu (3.500 kg. la hectar - 140 tone; 50 hectare porumb) 4220 kg. la hectar - 211 tone; 50 hectare cartofi (12.800 kg. la hectar - 383 tone). Pomi: arbuști coacăzi 2 hectare, 2584 kg; meri 16.400 pomi, 149 tone; pere 11.400 kgr; prune 542.700. Produse animale; lapte de vacă 2101 hectolitri; lapte de oaie 143 hectolitri; lână 2077 kgr; valoarea normei convenționale lei 29,10; producția de țuică 9.976 litril. În 1975, valoarea normei convenționale a fost de 20 lei. Descreșterea se datorește calamităților la pomicultură. Cooperativa desfășoară o muncă fructuoasă. În 1967 a fost bine apreciată de raion; din cauza suprafeței mici însămânțate nu a putu lua premiu la grâu. În 1968 a luat diploma de aur la mărul parmen.
Arabilă 142 de hectare; pășune 342 hectare; fânețe naturale 150: livezi cu pomi 386 hectare. Total agricol 1000 de hectare. Alte terenuri: 17 hectare drumuri la hectare; curți clădiri 5 hectare; neproductiv 2 hectare. Valoarea de inventar a mijloacelor fixe: ambele grajduri, 514.000 lei; sediul cooperativei 89.000 lei; saivane fânare 113.000 lei; pătul de porumb, 21.000 lei; magazia sediului 64.000 lei; varnițele 43.000; silozuri fructe: 691.000; bazinele de borhot 159.000; circular 5.000 lei; mașini și utilaje 148.000 lei; autocamion Carpați 117.000; căruța 20.000 lei. Total 1.984.000 lei.
Animale: 152 de vaci cu lapte 334.000 lei; 14 capete de boi de muncă 21.000 lei; 13 cai și iepe 32.000 lei; 711 oi și berbeci 249.000 lei; 194 tineret bovin 236.700 lei; 886 tineret ovin 54.000 lei. Total 926.700.
Consiliul de conducere, situația din 1974: președinte Ion N. Andrițoiu, vicepreședinte Viorica Pădureanu; inguner șef, alexandru parciulea; inginer agronom, Lidia Olteanu; membri: Nicolae Soare, Ion Preda, Aurelia Soare, Marcel State, Ion Dănică, Petre Tudora, Vasilica Vintilă, Veruța Florea, Gheorghe Dorcioman.
Aparatul administrativ este alcătuit astfel: Ion Tintea, contabil șef, Elena Becuț, contabil; Viorica Pădureanu, casier; Lucreția Safta, normarea muncii; Elena Olteanu, valorificatoare, Ion Bănică, inginer zootehnist, fermier; Lidia Olteanu, fermier. Cooperativa funcționează cu o fermă la Cotești și cu două brigăzi la Capu- Piscului, fiind brigadieri: Niculescu Emanoil și Cotescu Vasile.
Cooperativa posedă ca inventar: clădirea sediului, proprietate personală construită în 1956; două grajduri ale sectorului zootehnic; un grajd pentru animale de muncă la brigada I și II din Capu-Piscului; siloz fructe construit cu CAP Godeni, capacitate 50 de vagoane, amplasat la nord de Satul Cotești; un circular; două varnițe, una amplasată spre Schitu- Golești și una în apropierea sediului; două bazine de fructe în capacitate totală de 400 de tone.
Școala
Prima școală a funcționat în locul unde s-a construit, în anul 1923, localul primăriei. A fost o lucrare necesară la timpul respectiv. Școala a fost construită din gard de nuiele, lipită cu pământ, cu acoperiș de șindrilă. Avea o singură încăpere și în față o prispă. Avea 8 bănci lungi de 4 metri și o catedră înaltă cu scaunul respectiv. Materialul didactic se compunea dintr-o masă mare acoperită cu nisip, unde se preda scrisul și cititul, șase semicercuri fixate în perete, deasupra cărora se aflau suspendate tablele murale, care serveau drept manuale didactice și un braș de nuiele pentru arătatul literelor. Anterior, începând din 1842, școala a funcționat la Gheorghițoaia, unde sunt familii de țigani, împreună cu școala din Cotești, apoi școala s-a mutat în noul local, construit după 1864, pe o porțiune de teren pe care în anii 1956-1960, s-a construit școala generală, utilizată azi ca școală de ciclul interior. Au funcționat aici drept cadre didactice: Țtefan N. Preoteasa, Ion Diaconu, Ioniță Preoteasa, Radu Becuț, Ion Bănățeanu, Nicolae Gh. Soare, Nicolae Andreescu, Stoica Stănescu, Ion C. Nițescu, Gheorghe Bădescu, Ștefan Becuț, Victoria Butoi, Victoria Brătulescu și Ion Dumitrescu, aceștia ultimii 3 din satele Voinești, Cândești și Poenărei. La Școala Generală a funcționat și ciclul 2 în anii 1960-1975, după care elevii de ciclul 2 au trecut la școala ce s-a dat în funcțiune pe raza satului Cotești, la frontiera dintre cele două sate. Aici funcționează ca profesor Maria Negoescu, Ion Pădureanu, Maria C. Purcărea, Ion Vintilă. Dintre elevii ridicați din Capu Piscului au absolvit Școala Normală din Câmpulung: Florian Dragomirescu, Gheorghe Dragomirescu și Nicoale Soare (Dosar cu probleme de învățământ, Arhiva Consiliul Popular Câmpulung, pe anul 1964-1965. Dosar de sesiunile deputaților și ale Comitetelor executive pe anii 1956-1960, ale Sfatului Popular Capu Piscului, existente la Arhiva Consiliului Popular Câmpulung).
Activitatea culturală
La 5 iulie 1930, se reorganizează Căminul Cultural, luând numele studentului Octavian Dragomirescu, fiul doctorului Nichita Dragomirescu. Cu acea ocazie, a fost ales președinte de onoare acesta din urmă și președinte activ, Nicolae Gh. Soare, iar vicepreședinte preotul Alexandru Dragomirescu. Căminul Cultural începe o viață nouă dar se resimte de mari lipsuri. Era lipsit de mobilier dodactic, bibliotecă și de orice mijloace pentru buna lui funcționare. Era lipsit de orice fond cu care să-și procure mobilier, cărți, reviste și alte obiecte gospodărești strict necesare. Obține de la Casa Școalelor o bibliotecă. Singurul bun de care dispunea era un aparat de radio. La Congresul Căminelor Culturale, Căminul este reprezentat prin învățătorul George Mateescu - aceasta în 1935. În cadrul Căminului Cultural, a desfășurat o bună activitate învățătorul Nicolae Gh. Soare care l-a condus vreme de 24 de ani. După 23 august 1944, activitatea căminului se intensifică și se obțin tot mai bune rezultate.
Aspecte progresiste în manifestarea spirituală a locuitorilor
Pentru păstrarea cimitirului la biserică au fost obiecții și discuții încă de multă vreme. Se cerea ca toate cimitirele să fie amplasate înafara satului. Chestiunea a devenit presantă în 1872, când se interzice înhumarea morților la biserică și se cerea formarea de cimitire în afara spațiului locuit. Pentru aceasta s-a făcut un memoriu către domnitor, semnat de locuitorii din mai munlte comune ale plaiului Nucșoara, între care și din Capu-Piscului. Se arată că corpurile legiuitoare în 1864 au făcut lege prin care să se înființeze cimitire în alt loc decât așa cum era mai înainte; că din neștiință nu s-a protestat la timp împotriva acelei legi, crezând că nu v-a fi aplicată. Motivul era să se prevină o eventuală contagiune a populației. Ei sunt de părere că acest lucru este aplicat în afara orașelor, unde populația este aglomerată, iar cimitirele au capele unde se face slujba morților. Ei motivează că la munte, casele sunt depărtate și că nu poate să fie pericol de molimă, iar cimitirele amplasate în afarasatuluiar da posibilitatea hoților să dezgroape cadavrele și să le jefuiască. Semnatarii memoriului consideră că problema cimitirului este încă o greutate la șirul celor existente care apasă pe umerii țăranillor: „Ni s-au pus o seamă de legi pentru noi împovărătoare, pe lângă contribuția directă, plătim zecimi cu multe nume: fonciere, acsizuri, tăxuri peste tăcsuri tot pe un obiectiv, ne-a mai venit o legenumită a timbrului, toate acestea ne-au speriat că mai că nu le putem plăti, Numai prea înaltul creator ne ajută a le plăti. Toate aceste legi le-am primit și sântem ca iarba înaintea vântului dar avem speranța în Dumnezeu că de vom muri vom scăpa de aceste sarcini, numai să fim până la moarte și după moarte în deplina noastră religie și orânduieli sufletești și să ne îngropăm la biserică. Venim dară cu lacrimi fierbinți la picioarele înălțimii voastre, ca la un părinte al patriei noastre să vă milostiviți asupra plângerii noastre și să dați înalta rezoluție milostivă a se ridica execuția de a se face cimitire și pe de altă parte cu miniștri înălțimii voastre să intervină prin corpurile legiuitoare a se modifica această lege, ca cimitirele să fie nla orașe, unde este locurile împopulate și călduroase și cum Dumnezeu vă va lumina cu duhul sfânt asupra plângeriinoastre. Plecați legiuitori, comunele plaiului Nucșoarei județul Muscel".
Pentru Capu Piscului semnează: Ion Ion Marica, Ștefan Rădescu, Pană Coman, Opre al Bucurii, Gheorghe Soare, Ion Soare, Niță Mihai, Miriță Oprescu, Ștefan Grecu, Gheorghe Drăgoiță, gheorghe Dulgheru, Ion Enache, Simion Bucur, Ilie Enache, Nicolae Nicolae, Nică Drăgoi. Semnăturile sunt certificate de Bucur Georgescu, primar și Nicolae Nicolae, notar (dosar nr. 32/1872, Arh. St. Argeș, Fd. Prefectura de Muscel).
Instituții de cult
Prima biserică a fost sfințită la 26 august 1811 și a fost ridicată din inițiativa arendașului moșiei, căpitanul Petre Arnăutu și a mânăstirii Aninoasa. La 100 de ani după acea se ridică o nouă biserică deoarece cea veche începuse să se ruineze și construcția ei a fost sprijinită de preoții Alexandru Dragomirescu, de tatăl său Nicolae Dragomirescu, Petre Dragomirescu și doctorul Nichita Dragomirescu. Este o biserică încăpătoare și posedă o frumoasă pictură executată de pictorul Ion Dogărescu din Rucăr. Din acest sat s-a ridicat preotul Ovidiu Musceleanu născut la 25 decembrie 1858 și decedat la 1929. A fost profesor la liceul Sântul Sava din București și preot la biserica Mihai Vodă, licențiat în teologie din 1896, director al cancelariei Sfântului Sinod. A fost profesor de religie la seminarul Nifon.
La biserica satului au funcționat ca preoți: Stanciu, Dragomir Miriță, Nicolae Dragomirescu, Alexandru Dragomirescu, Grigorescu, Ion Becuț, Dănuț Manu. Alexabdru Dragomirescu a fost hirotonisit preot pe seama acestei biserici la 1904, a ridicat un important edificiu care a fost redat cultului în 1917. A fost iconom stavrofor și președinte al cercului pastoral. Noua școală s-a construit pe locul donat de el. A funcționat ca învățător când învățătorii erau concentrați sau mobilizați. La înmormântarea sa au luat parte 45 de preoți. Succesorul său a fost preotul Virgil Duțoiu.
Administrația locală
Cel mai vechi local de primărie a fost construit pe locul unde s-a construit școala nouă. Îm 1923 s-a construit local nou. Vechiul local a fost demolat în 1911. Drept comună, Capu Piscului a funcționat în anii 1864-1909, apoi până în 1924, satul a fost unit cu Schitu-Golești, dându-i primar pe Ion Bucur Cotescu, a redevenit comună pentru perioada 1924-1939. Sfatul sătesc care a funcționat mai înainte la meteh, în ulița Enăchești. În 1862, cancelaria s-a mutat în casele logofătului Neagoie. Notăm ca primari: Tănase Dumitru Șerban (1895-1901), Gheorghe Nicolae Drăgoi (1901-1905), Constantin Visalon (1923-1933), Gheorghe Dumitrescu (1928-1931); notari: Petre I. Rădulescu, Nicolae Dumitrescu, Constantin Visalon, Vasile Diaconescu (1923-1934). Menționăm câțiva clăcași: Niță Pușcoi, Chiriță al lui Mihalache, Ghiță Pârlici, Ion Ungureanu, Gheorghe Gh. Dumitru, Bucur Vulpoi, Ion Radu, Nicolae Niței, Niță Radu, Ion Bucura, etc. În 1950, satul a fost arendat la coimuna Schitu-Goleșți, iar din 1956 a constituit o comună împreună cu Coteștii. Din 1968 ține de Consiliul popular Godeni. La 1969, a dat ca deputați: Viorica Băra, Floarea Enache, Nicolae Georgescu, Lucreția Capanu, Veruța Floarea, Petre Tarbă, Petre Diaconu, Elena D. Vintilă, Maria Tănase, Nicolae Soare, Petre Procopie, Gheorghe Ceaușel, Alexandru Pielnuș și Victoria Enache.
Electrificarea comunei în 1948 s-a făcut sub conducerea unui comitet format din Constantin Pielmuș, Constantin Florian Pielmuș. Ion Pielmuș și Mihai Ștefănescu. S-au obținut ajutoare de la stat prin sprijinul lui Ion Visalon. (Dr. Nichita Dragomirescu și Nicolae Gh. Soare, Monografia comunei Capu Piscului, 1940; Registrele de stare civilă pe anii 1890-1949, existente la consiliile populare Godeni și Schitu-Golești. Dosar nr. 71/1887; dosar nr. 51/1896; proces verabl din 1894, Arhivele Statului Argeș. Dosar nr. 41/1866, ibidem, dosarele respective ale consiliului popular Godeni pe anii 1975-1974; mărturii ale lui Nicolae Gh. Soare și Visalon, culese în 1974. Documente comunicate de învățătorul Alexandru Soare, păstrate în arhiva Căminului Cultural.
Date de stare civilă din anul 1850
Nascuți: 1. - La 26 mai s-a născut Floarea, fiica Dumitrei Sin Gheorge Fenta și a lui Nica Sin Voica Iorghii, naș fiind Păuna, soția lui Duță Băhneanu din Cotești; 2. La 13 Iunie, s-a născut Nicolae Sin popa Stanciu, fiu al lui Dinu Chiriță din Valea Putin, naș fiind Maria Sin preotul Dragomir; 3.- La 8 iunie s-a născut Gheorghe, fiu al Stanchii sin Nițu și al lui Ion sin Floarea, naș fiind Rizeanu din Valea Poeniții, cătunul Golești; 4. La 29 iunie, s-a născut Ion, fiul Anei sin Ion Ungureanu și al lui Băre sin arsene Pănoiu, naș fiind Stanca lui Ene sin Șerban; 5. La 16 iulie, s-a nșscut Nicolae, fiul Stanei sin Dumitru Floarei și al lui Ion sin enache Pieluș, naș fiind Nicolae sin preotul Dragomir.
Căsătoriți: la 15 iunie s-a cununat Din sin Dumitru Rădescu cu Joița văduva sin Enache, naș fiind Dumitru sin Dinu Iorghii cu soția sa Floarea.
Decedați: La 5 martie a decedat Stoica Moiceanu; la 19 mai a decedat Iordache sin Nicolae Ion Haramin, țigan rob al banului Băleanu; la 22 iunie s-a îngropat Nicolae sin Manda, fata lui Nicolae Plopan din Mihăești; la 20 iulie s-a îngropat unchiașul Dumitru Floarii, nevolnic; la 14 septembrie a decedat Anica sin Ion sin popa Ion ( Arhiva Protoieriei de Muscel, dosarul nr. 457/1850 privind starea civilă a satului Capu-Piscului, pag. 128-133).
Circumscripția sanitară
De la felul cum își desfășura munca doctorul Mihăilă Rădulescu pantilimon care în 1887 inspecta comuna și da consultații de două ori pe an la dr. Maria Teodorescu care în 1937 inspecta comuna și da consultații odată pe lună, la felul cum muncește astăzi un medic care se află în permanență în comună și deservește o comună sau cel mult două, având la dispoziție un cadru mediu mai instruit ca oricând. Cauzele de decese sunt: insuficiență cardiacă, hipertensiune, infarct, senilitate și neoplasm. În ultimii ani a depus o muncă deosebită și constantă, alături și de ceilalți medici care s-au perindat pe aici, doctorița Rodica Mătușă-Baltă.
Muncă pe teren obștesc
Atât în cadrul Sfatului Popular, cât și în cadrul Consiliului Popular și-au adus contribuția în cadrul diverselor chemări deputații: Elena Miloiu, Floarea Ceaușel, Constantin Romanescu, Nicolae Miriță; și cadrele didactice și-au adus contribuția respectivă: Nicolae Oancea, Lucreția Cepanu, Floarea Buduruș, Aurelia toma, Toma Isbășoiu și Mihai Saftencu. Făceau parte din comisia de sancționare a contribuției în muncă, pe anul 1962: Floarea Ceaușel, Gheorghe Niculescu; au făcut parte din comisia de împăciuire: Nicolae Ilie Georgescu, Petre Procopie și ion P. Bucur. Din comisia PCI au făcut parte: Ion Diaconu, Ion Preda, Ion P. Bucur, Lucreția Copanu. Au făcut parte din formația PCI: Gheorghe Gh. Bâra, Gheorghe Diaconeasa, Vasile Costea, Florian Niculescu, Nicolae Băra, Constantin Romanescu, Atanasie Șerban, Florian Georgescu, gheorghe Dina, Ilie St. Soare, Ovid Șerban, Petre Pieluș, Nicolae Miriță, Mircea Rădescu și Ion Băra.
Arbori Genealogici
Populația este diversificată fiind în parte venită din diferite părți: Anghel a venit de la Arefu, Albuțiu - din Cotești; Băra a venit de la Valea Româneștilor sau mai de departe, din Satul Nou - Vlașca; Bucur - din părțile Argeșului, ca și Soare, Staicu și Duță Prună. Cotescu provine din Dumitru Păetaș și a venit dinspre Argeș: Ciolpan a venit din Mihăiești. Spița Dragomirescu a fost înființată de preotul Dragomir Miriță. Spița Miriță este venită din Schitu Golești. Spița Romanescu este venită tot din Valea Româneștilor.
Albuțiu. Constantin Albuțiu (1821-1899).
Ancuța, originară din Godeni; Gheorghe Constantin Ancuța (1866-1939); Soția lui Ștefan Ancuța se numește Ioana (1838-1907).
Anghel. Nicolae Radu Anghel (1835-1894), căsătorit cu Floarea (1832-1904). Ștefan Nicolae Radu Anghel (1867-1929); Ion Radu Anghel (1824-1902); Gheorghe Ion Radu Anghel, se căsătorește cu Maria Ion Duță (1880-1956); Drăgoi Anghel se căsătorește cu Șerbana (1813-1895).
Aurel. Nicolae Ion Aurel (1862-1903); Ioana Ilie Aurel (1900-1943); Toma Ioana Aurel (1887-1947).
Băra. Alexandru Ene Băra (1897-1898); Ion Băra se căsătorește cu Maria (1851-1914).
Bucur. Sanda Niță Bucur se căsătorește cu Tudose Bănică Soare (1838-1918); Nichita Simion Bucur (1871-1945).
Ceaușel. Ion Gheorghe Ceaușel (1866-1925); Ecaterina Gheorghe Ceaușel (1872-1926).
Chira. Gheorghe Nicolae Chira (1850-1922); Constantin Nicolae Chira (1869-1911); Ștefan Nicolae Chira (1860-1939).
Ciolpan. Toma Gheorghe Ciolpan (1868-1905); Ion Bucur Ciolpan se căsătorește cu Sultana Coman (1849-1919); Ion Ion Ciolpan (1884-1942); Gheorghe Bucur Ciolpan (1831-1918); Ion Ion Ciolpan (1855-1920).
Costea. Drăgoi Costea se căsătorește cu Ana Bucur Nicoară (1837-1910): Gheorghe Costea (1811-1896); Ion Nicolae Costea (1873-1944); Nicolae Gheorghe Costea (1845-1920).
Diaconeasa. Petre Ștefan Diaconeasa (1880-1942).
Dina. Tănase Dumitru Dina (1867-1939).
Drăgoi. Nică Drăgoi (1843-1924); Nicolae Gheorghe Drăgoi (1848-1937).
Drăgoiță. Nicolae Oprea Drăgoiță (1880-1947); Ion Drăgoiță (1833-1918).
Dragomirescu. Preotul Nicolae Dragomirescu (1839-1920); preotul petre Dragomirescu (1863-1939); Nicolae N. Dragomirescu (!871-1903); Nichita Dragomirescu (1874-1959); Alexandru Dragomirescu (1878-1956); Octavian Dragomirescu (1908-1928).
Dulgheru. Bucur Dulgheru (1827-1907); Ioana Gheorghe Dulgheru (1836-1922); Ion Gheorghe Dulgheru (1856-1897); Ștefan Dulgheru (1859-1942), Nicolae Ștefan Dulgheru (1892-1957).
Enache. Gheorghe Florea Enache (1850-1925); Nicolae Florea Enache (1860-1905); Bucur Florea Enache (1868-1948); ion Ilie Enache (1868-1948); Maria Dumitru Enache (1874-1944).
Floarea. Nicolae Dumitru Floarea (1825-1906).
Georgescu. Bucur Nicolae Georgescu (1833-1918); Ion Bucur Georgescu (1858-1920); Gheorghe Bucur Georgescu (1864-1017); Ștefan Bucur Georgescu (1868-1950); Ion Ion Bucur Georgescu (1890-1937).
Ilinca. Dumitru Ilinca se căsătorește (1837-1929); Ilie Ilinca (1874-1923).
Marica. Nicolae Ion Marica (1837-1902); Dumitru Ilinca Marica (1840-1926); constantin Ion Marica (1843-1918).
Miloiu. Nicolae Bănică Miloiu (1852-1921).
Miriță. Ion Miriță 81822-1902); vasile Ion Miriță (1865-1902); Petre Ion Miriță 81875-1907).
Negoescu. Vasile Neagoie Negoescu (1870-1949).
Nicolae. Mihai Nicolae (1836-1902).
Niculescu. Maria Niculescu (1830-1900).
Palaghiu. Ilie Gheorghe Palaghiu (1846-1896), Gheorghe Dumitru Palaghiu (1859-1917).
Pănoiu. Ion Bucur preda (1848-1923); Nicolae Bucur Pănoiu (1834-1896); Nicolae Bucur Pănoiu (1879-1916).
Păunu. Ion Dănilă Păunu (1870-1892); Dănilă Păunu are soție pe Maria (1838-1924).
Pielmuș. Ion Ion TudorPielmuș (1842-1920); Ion sin Enache Pielmuș se căsătorește cu Stana sin Dumitru Floarei și au copil pe Nicolae născut la 16 iulie 1850, botezat de Nicolae sin preotul Dragomir.
Popa. Ion popa se căsătorește cu Elena (1837-1897).
Preda. Descinde din spița Pănoiu. Vasile Preda era clăcaș la 1864.
Preoteasa. Păuna, fata lui Colțu din Cotești (1816-1901) se căsătorește cu preotul Ion din Mălureni. Au copil pe Ion, care a fost primul învățător în Capu Piscului și pentru că era fiul preotesei rămase văduvă i-a zis preoteasa.
Rădescu. Constantin Dumitru Rădescu (1830-1895), Dumitru Constantin Rădescu (1859-1926); Ion Constantin rădescu (1854-1910). Din Rădescu era clăcaș la 1864.
Rădoi. Mihai Rădoi (1835-1900); Gheorghe Mihai Rădoi (1862-1942); Ion Mihai Rădoi (1874-1926).
Rădulescu. Petre Rădulescu a avut soție pe Paraschiva (1870-1930). Joița Ion Radu a trăit o sută de ani (1820-1920) și a fost mama notarului Petrică Rădulescu.
Romanescu. Cristea Ion Romanescu (1844-1905). Nicolae Ion Romanescu (1875-1896).
Scarlat. Gheorghe Ștefan Scarlat (1874-1925).
Soare. Ion Bănică Soare (1874-1920); Gheorghe Bănică Soare (1844-1922); Tudose Bănică Soare (1838-1918); Ștefan Tudose Soare (1870-1920); Ion Ion Bănică Soare (1858-1937); Ilie Ion Bănică Soare (1877-1901); Ion Tudose Soare (1874-1943); Ion Neagoie Bănică Soare (1861-1926); Gheorghe Gheorghe Dumitru Soare (1879-1926); Gheorghe Ion Ștefan Soare (1901-1945); Petre Ion Bănică Soare (1905-1937); Petre Ion Soare se căsătorește cu Vasilica Nicolae Ralea în 1935; Nicolae Soare se căsătorește cu Floarea Din Rădescu, în 1924; Ștefan Tudose Soare se căsătorește cu Joița Ilie Georgescu; Ion Tudose Soare se căsătorește cu Tudora Nicolae Florea.
Șerban. Gheorghe Marin Șerban (1876-1945). Gheorghe Tănase Șerban (1889-1945). Ion Niță Șerban (1864-1920).
Tudor. Ion Tudor (1865-1941): Iordache Tudor (1836-1910); Ștefan Ion Tudor (1868-1920).
Tigău. Fondatorul spiței este Ion Țigău din Aninoasa (1879-1944).
Vintilă. Nicolae Vintilă (1814-1896); Nicolae Nicolae Vintilă (1858-1924); Petre Nicolae Vintilă (1881-1957).
Voica. Gheorghe Nică Voica (1847-1926); Dumitru Nică Voica (1823-1907); Nicolae Gheorghe Voica (1883-1946) și Ilie Gheorghe Nică Voica (1897-1897).
