Personalități

Academician Prof. Dr. EUGENIU PROCA
"Munca stăruitoare învinge totul".
Pe data de 7 martie 2004 a încetat din viață cel care a fost Prof. Dr. Eugeniu Proca, fost șef al Clinicii de Chirurgie Urologică șI Transplant Renal din Institutul Clinic Fundeni, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei de Medicină din România, realizatorul primului transplant renal din România la începutul anilor '80.
În anul 1950 devine intern prin concurs al Institutului de Medicină București (Spitalul Brâncovenesc). Din timpul internatului începe să manifeste interes și pentru activitatea pedagogică, devenind aspirant cu frecvență prin concurs la Clinica Chirurgicală Panduri I.M.F.București în 1953, ulterior asistent la catedra de anatomie a aceleiași facultăți. În perioda 1956-1975 a activat în cadrul Clinicii Chirurgicale, ulterior Clinicii de Urologie din spitalul Panduri, urcând pe rând treptele ierarhiei universitare ca asistent, șef de lucrări, conferențiar și în final profesor universitar, fiind în perioada 1959- 1975 și șeful Centrului de Hemodializă din cadrul acestui spital. Tot în această perioadă începe să manifeste interes pentru tranplantul renal ca metoda optimă de supleere renală, efectuând stagii de pregătire în chirurgia de transplant renal la Institutul de Urologie din Londra (ca bursier al Consiliului Britanic), Harvard Medical School, în Gand, Belgia și Edinburg, Scoția. Începând cu anul 1975 devine profesor și șeful Clinicii de Urologie din Spitalul Fundeni, unde a activat până în momentul pensionării în 1997, când devine profesor consultant în cadrul aceleiași clinici. A fost rector al Institutului de Medicină și Farmacie din București între anii 1976-1978, Ministru al Sănătății între 1978-1985 și președintele Comisiei de Urologie a Ministerului Sănătății între 1990-1995. În 1989 a fost fondatorul (și ulterior redactorul responsabil) Revistei Române de Urologie și al Societății Române de Urologie al cărei președinte a fost până în anul 2000, când a devenit președintele de onoare al acesteia. A avut o foarte bogată activitate publicistică medicală, fiind redactor al Tratatului de Patologie Chirurgicală, redactor și autor a 2 volume de Urologie din Tratatul de Chirurgie, colaborator pentru Tratatul de Medicină Internă, Tratatul de Nefrologie, Tratatul de Practica Medicinii Interne în ambulatoriu. A colaborat la realizarea a peste 10 monografii de urologie și nefrologie, fiind prim autor la 41 de articole publicate în reviste străine și peste 380 de articole publicate în revistele românești de specialitate. Din anul 1992, sub conducerea prof. Proca și a prof. M. Golimbu de la New York, a activat în Clinica Urologică Fundeni pentru perfecționarea cadrelor urologice de la noi și din țările vecine, organizaț ia americano - română ICUE (International Cooperative Urological Education).
De la prima operație efectuată, activitatea chirurgicală a fost preocuparea centrală a vieții sale. A efectuat peste 27.000 de operații chirurgicale deschise și peste 7600 de operații endoscopice, abordând toată gama intervențiilor urologice de exereză și reconstrucție la adulți și copii, la femei, la uremici, depășind larg cadrul urologiei propriu-zise. Întreaga sa activitate, atât în sala de operație cât și la catedră sau în fața mesei de scris, a fost o ilustrare a devizei pe care a dat-o Societății Române de Urologie: "Munca stăruitoare învinge totul".
Sursa: http://www.stetoscop.ro/arhiva/2004/26/index.php